top of page
Poza scriitoruluiBianca Vlad

Diferența dintre game designer și designer: Game art vs game design

Pe măsură ce industria gaming-ului se dezvoltă, tot mai mulți oameni devin curioși să înțeleagă cum s-a ajuns la produsul final pe care îl consumă, ne lovim de joburi cu nume similare care pot fi confuze, crescând astfel nevoia de clarificări suplimentare. 


Două poziții care se confundă des la prima vedere sunt cele de designer și game designer. Adesea, suntem tentați să credem că un game designer creează designul artistic al unui joc. WRONG! Iar acum că știm ce NU face , pentru a stabili rolul fiecăruia vă invităm să citiți articolul „Understanding the Differences: Game Art vs Game Design” de la argentics.io (https://www.argentics.io/game-art-vs-game-design) pe care îl găsiți tradus în următoarele rânduri. 

Știm că este mai lung decât articolele cu care v-am obișnuit, dar merită citit întrucât conturează foarte bine rolul fiecăruia în lansarea unui joc video. Vă rugăm să aveți răbdare cu el. Enjoy. 

:) 


Industria jocurilor a explodat în ultimii zece ani, schimbând rapid topurile de divertisment la nivel global. Acest sector a crescut considerabil de la un an la altul, de la jocuri simple pe telefon la blockbustere pentru console și PC. Niciun alt domeniu nu s-a împrăștiat în cultura POP la fel de mult ca gamingul, iar asta în mai toate principalele regiuni de pe glob.


Această expansiune a dus la o cerere mai mare pentru abilități și cunoștințe specifice în design și game art. Recunoașterea rolurilor și contribuțiilor fiecărui domeniu este esențială pentru dezvoltarea unor experiențe de joc captivante. Acest articol va discuta despre două domenii principale și va explora diferențele dintre Game Design și Game Art.



Game Development vs. Game Design vs. Game Art: Terminology


Strict vorbind, diferența dintre un dezvoltator de jocuri, un designer și un artist constă în responsabilitățile lor. În timp ce dezvoltatorii construiesc jocul și designerii îl imaginează, artiștii creează un stil vizual care transpun jucătorii în lumea jocului.




Ce este Game Design? Tipuri de Game Design și Obiective Cheie


Game Design se concentrează pe crearea unei experiențe plăcute și captivante pentru jucători. Acesta presupune construirea unei structuri pentru gameplay, crearea interacțiunilor dintre jucători și asigurarea unei experiențe dinamice.


  • Dezvoltarea Cadrului de Gameplay: Game designerii stabilesc structura jocului, inclusiv mecanicile, controalele și regulile. Această structură determină modul în care jucătorii interacționează cu jocul și progresează prin el în moduri complexe și dinamice. Documentul de design al jocului, game design document, (GDD) detaliază minuțios această schelă complexă, fiind un ghid crucial pentru dezvoltare.


  • Crearea Interacțiunilor cu Jucătorii: Designerii concep provocări, puzzle-uri și obstacole care mențin interesul jucătorilor. Aceste interacțiuni trebuie să fie bine echilibrate, oferind o satisfacție și o senzație de triumf. Răsturnările neașteptate de situație stimulând gândirea.


  • Asigurarea unei Experiențe Plăcute: Scopul final al game design-ului este de a crea un joc atât plăcut, cât și dinamic. Acest lucru necesită echilibrarea mecanicilor de joc cu elementele vizuale și auditive, asigurând că jocul rămâne captivant chiar și după mai multe sesiuni de joc.


Diverse specializări în cadrul game designului se concentrează pe aspecte diverse ale creării unui joc. Iată câteva categorii principale:


  • Level Design: Crearea decorului pe care jucătorii îl parcurg, stabilirea ritmului și a nivelului de provocare.

  • Design of Systems: Creează mecanicile folosite în facerea jocului. Designeri de sisteme creează regulile jocului și gestionează economia acestuia, asigurând coeziunea mecanicilor de joc.

  • Narrative Design: Designerii narativi sunt responsabili de povestea jocului. Ei dezvoltă drama, dezvoltarea personajelor în timp (character arcs), dialogurile și orice conținut textual care contribuie la o poveste captivantă.

  • UX Design: Designerii UX se concentrează pe modul în care jucătorii interacționează cu jocul, asigurând o interfață prietenoasă și o experiență satisfăcătoare.

  • Combat Design: Acești designeri se ocupă de mecanicile de luptă ale jocului, creând sisteme de arme și acțiuni ale inamicilor.

  • Puzzle Design: Designerii de puzzle-uri creează provocări care testează abilitățile jucătorilor de a rezolva probleme. Puzzle-urile trebuind să se simtă ca fiind parte din universul jocului și să fie de asemenea accesibile ca dificultate.

  • Sound Design: Deși este strâns legat de game art, design-ul sonor este o disciplină distinctă, producând componente sonore ale jocului precum muzica, efectele sonore și voice-over-urile.


Game designerii colaborează cu developerii și artiștii pentru a menține uniformitatea și coerența mecanicilor și elementelor din joc. Ei iau în considerare, de asemenea, elementele tehnice ale producției de jocuri, inclusiv cerințele de sistem, compatibilitatea și optimizarea performanței.


Un GDD este, fără îndoială, cel mai util instrument pentru a alinia înțelegerea tuturor în acest context. Când este creat eficient, un GDD ghidează scopul jocului și rolul fiecăruia în îndeplinirea acelei viziuni. Documentul oferă o schiță a poveștii jocului, personajelor, mecanicilor de gameplay, sistemului de meniuri și esteticii vizuale. Pe măsură ce ideile evoluează organic prin dezbateri animate, documentul în sine se transformă într-un plan viu. Ca rezultat, game design-ul joacă un rol esențial în crearea jocului, iar contribuția designerului este indispensabilă pentru produsul final.




Ce este Game Art? Tipuri de Game Art și rolul său în dezvoltare


Dezvoltarea game art-ului este esențială în ciclul de dezvoltare al jocului, producând imagini și grafici care atrag jucătorii în timpul gameplay-ului. Arta joacă un rol crucial în succesul comercial al jocului, captivând jucătorii și intensificând imersiunea în lumea jocului.

Există diferite tipuri de game art:

  • Artă 2D: Include sprite-uri, concept art și texturi ce compun elementele vizuale plate.

  • Artă 3D: Implică modelarea, texturarea și randarea pentru crearea de elemente tridimensionale.

  • UI/UX Art: Se concentrează pe design-ul interfeței utilizatorului, asigurând o combinație între atractivitate vizuală și funcționalitate.

  • Concept Art: Oferă reprezentarea vizuală inițială a personajelor, mediilor și obiectelor, ghidând procesul general de design.


Principalele Responsabilități ale Artiștilor de Jocuri:

  • Design de Personaje: Crearea unor aspecte unice și personalități distincte pentru personaje.

  • Design de Medii și Obiecte: Crearea de peisaje și obiecte captivante și imersive.

  • Animație și Efecte Vizuale: Adăugarea de mișcare personajelor și obiectelor și crearea de profunzime în lumea jocului.


Obiectivul principal al game art-ului este de a produce elemente vizuale captivante pe care jucătorii le vor găsi plăcute, engaging și imersive. Artiștii contribuie în moduri variate, inclusiv concept art, schițare, pictură, modelare și texturare pentru a crea toate activele vizuale necesare conform cerințelor jocului.


Definirea unui stil vizual unic pentru joc este unul dintre celelalte obiective majore ale game art-ului, acesta fiind o parte importantă a oricărui joc deoarece stabilește atât aspectul cât și feel-ul jocului cât și mesajul transmis. În timp ce funcționalitatea rămâne cheia, aparența afectează profund percepția jucătorului.



Exemple din lumea reală


Un exemplu ce ilustrează integrarea cu succes a design-ului artistic cu mecanicile jocului este, printre multe altele, Overwatch de Blizzard Entertainment.


În Overwatch  echipa de artă a dezvoltat un stil vizual distinctiv, cu o paletă de culori vibrante și design-uri stilizate pentru personaje și medii, creând o experiență captivantă.

Din punct de vedere al developmentului, această direcție a servit următoarelor scopuri:

  • Claritate vizuală: Contrastul mare de art style ajută jucătorii să identifice mai repede personajele, obiectivele si game state-urile.

  • Diferentierea personajelor: Designul stilizat ajută la recunoașterea instantanee a personajelor, crucială pentru acest tip de joc.

  • Sprijinirea temei: Stilul artistic se aliniază cu temele narative și susține univesul divers și optimist al jocului.

  • Optimizarea performantei:Grafica stilizată permite de obicei o randare mai eficientă, echilibrând atractivitatea vizuală cu performanța pe diferite configurații hardware.


Dezvoltatorii pot învăța din abordarea Overwatch următoarele:

  • stabilirea unor ghiduri vizuale clare încă din stadiile timpurii ale dezvoltării;

  • asigurarea că elementele artistice susțin mecanicile de gameplay (de exemplu, siluetele personajelor pentru identificare rapidă);

  • iterarea artei în paralel cu gameplay-ul pentru a menține coeziunea;

  • utilizarea artei pentru a îmbunătăți experiența de joc și a consolida core loop-ul jocului.



Concluzie


Colaborarea dintre designeri și artiști este esențială pentru a asigura alinierea mecanicilor jocului cu elementele vizuale, rezultând un joc care nu este doar vizual impresionant, ci oferă și mecanici de gameplay captivante care îi mențin pe jucători implicați. Jocuri precum Overwatch și Limbo demonstrează cum integrarea imaginației artistice și a gândirii strategice de design poate crea experiențe unice și îndrăgite de mulți jucători.


3 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
bottom of page